PESRomania vă prezintă RPES 2013 BUGFIX Final !!

Scris de Scris pe data de: Joi, 27 Decembrie 2012 Publicat în RPES Citit de 6678 ori
Votează articolul
(2 voturi)

Bună ziua și bine v-am găsit la un nou articol dedicar RPES2013. Iată că după două zile de liniște, zile în care ne-am bucurat din plin de sărbătoarea Crăciunului, revenim în forță.

Astăzi vom lansa ultimul bugfix al sezonului pentru RPES2013, vă mulțumim încă odată pentru ajutorul ce ni l-ați dat atât pe forum cât și prin intermediul comentariilor.

După cum știți, chiar în Ajunul Crăciunuluiam pornit o campanie agresivă împotriva nesimțirii, falsității, hoției. Aceasta campanie continuă și va continua până la eradicarea mizeriei ce ne înconjoară, nu mai pronunț nume, deja toți știți despre cine este vorba.

Mă simt nevoit totodată să vă cer întregul suport în demersurile ce le întreprindem. Gândiți-vă bine, gândiți-vă dacă alegeți mizeria și non-valoarea, în detrimentul calității. Numai voi aveți de pierdut dacă faceți alegerile greșite. VOI ,CONSUMATORII. De ce spun asta? Pentru că dacă hoțiile vor continua, dacă simțim că nu avem suportul vostru, atunci vom fi nevoiți să închidem porțile în semn de protest. Din toată afacerea asta numai voi aveți de pierdut. Vă veți găsi în situația în care veți juca iarăși patch-uri de o calitate jalnică (asta dacă veți mai avea ce juca.. dacă cineva va mai face patch-uri).

Ne-ați acuzat(unii dintre voi) de-a lungul timpului că numai gura-i de noi, că suntem aroganți șamd. V-am demonstrat că tot ceea ce spuneam s-a adeverit. V-am demonstrat că suntem capabili să facem un patch care să rescrie istoria.. o istorie ce n-a mai fost rescrisă de la RPES6.

Voi decideți ce patch-uri veți avea pe viitor. NUMAI VOI!

Revenind la Bugfixul de astăzi, acesta se prezintă în felul următor:

Acest bugfix rezolvă :
- Callnames-urile în limba engleză (găsite până acum)
- Problemele ce le-ați depistat și le-ați anunțat pe forum în legătură cu comentariul
- Fețele gri ale celor 7 jucători din Franța
- Toate problemele cu fețele/frezele jucătorilor depistate de-a lungul timpului
- Alte probleme

Acest bugfix adaugă:
- Compatibilitate cu modulul Online (DOAR PENTRU CEI CE AU JOCUL ORIGINAL). RPES2013 va merge doar offline iar dacă vreți să jucați ONLINE, va trebui să rulați jocul cu pes2013.exe și DVD-ul original în unitate.

 

ATENȚIE!!!

1. În acest bugfix sunt incluse și precedentele două. Puteți instala acest Bugfix peste celelalte două, nu vor fi probleme.

2. Teoretic, acest ultim Bugfix nu vă poate strica carierele în ML, recomand totuși să vă faceți un backup al salvărilor înainte de a-l instala.

3. Urmează o surpriză pentru voi toți. RPES 2013 Collector's EditionAcesta aduce multe elemente interesante, elemente ce nu se regăsesc în varianta normală a RPES2013Mai multe informații veți găsi în articolul dedicat lansării.

Urmăriți-ne și pe:

JohnnyUSA

"Doar două lucruri sunt infinite: universul şi prostia umană; iar de cea din urmă sunt foarte sigur." - Albert Einstein