E3 2014 - Impresii Pro Evolution Soccer 2015

Scris de Scris pe data de: Joi, 03 Iulie 2014 Publicat în KONAMI Citit de 3412 ori
Votează articolul
(2 voturi)

Dezamâgit de Pro Evolution Soccer 2014? Iată primele impresii despre Pro Evolution 2015!

Deşi trecem printr-o perioadă de secetă acută în ceea ce priveşte articolele, secetă datorată în principal de o lipsă crasă de motivaţie din partea mea, nu puteam rata momentul de a vă aduce în atenţie primele impresii despre noul joc din serie.

Aşadar, deşi nu sunt la biroul de unde redactez de obicei articolele, graţie tehnologiei, am reuşit să mă conectez remote pe PC-ul dedicat, fapt ce a făcut posibilă apariţia articolului de faţă.

Este cel puţin interesant să stai cu un laptop în braţe în mijlocul naturii, conectat prin Teamviewer la PC-ul de acasă, PC pe la care n-am mai ajuns de cel puţin 7 zile :)

În fine, gata cu offtopicul. să trecem la fapte.

Nu cu mult timp în urmă, a avut loc marea expoziţie anuală dedicată producătorilor de jocuri, E3. Bineînţeles, de la acest eveniment nu puteau lipsi cei de la KONAMI şi al lor Pro Evolution Soccer 2015.

Deşi anul trecut am fost bombardaţi cu informaţii încă din primul trimestru, iată că în acest an, cei de la KONAMI au fost foarte secretoşi cu privire la cel mai nou joc din seria Pro Evolution Soccer. Lucrurile nu au stat atât de bine pentru departamentul de PR al KONAMI pe toată durata evenimentului E3. Cei responsabili cu PR-ul au ţinut-o din gafă în gafă, lucru cel puţin straniu, ţinând cont de faptul că nu vorbim aici despre o companie mică, vorbim despre un gigant al industriei de gaming. Însă, despre gafele de PR vom vorbi într-un posibil articol viitor. Cert este faptul că, odată cu E3 2014, avem şi primele impresii despre Pro Evolution Soccer 2015.

Iată ce spune Asim Tanvir, editor şef la Kitana Media Network, unul dintre puţinii norocoşi ce au testat demo-ul Pro Evolution Soccer 2015 de la E3.

"În primul rând se subînţelege că ceea ce am testat la E3 este un cod nefinisat. Astfel, impresiile mele se bazează strict pe codul prezent la E3, multe se mai pot schimba până la data lansării.

Ţinând cont de faptul că demo-ul rula pe un Playstation 4, mă aşteptam la nişte detalii grafice şi animaţii de ultimă generaţie, cu atât mai mult cu cât cei de la KONAMI au tot trâmbiţat implementarea corectă a Next-Gen-ului în noul Pro Evolution Soccer. Spre dezamăgirea mea, strict din punct de vedere vizual, Pro Evolution Soccer 2015 nu străluceşte cu nimic. Feţele jucătorilor sunt incredibile, de un nivel fotorealist, dar restul, este cel puţin dezamăgitor. Am auzit în jurul meu voci ce afirmau că defapt Pro Evolution Soccer 2015, este un Pro Evolution Soccer 2014 HD, sincer, nu pot contrazice asta. Sunt prezente noi animaţii, dar modul în care ele se leagă, dă o senzaţie de rigiditate şi lipsă de naturaleţe.

Puterea motorului Fox Engine nu este pe deplin folosită nici măcar pe PS4, drept dovadă este iluminarea extrem de proastă, iluminare ce iese cu atât mai mult în evidenţă dacă ne concentrăm asupra stadionului şi suprafeţei de joc. Primul lucru ce l-am observat în momentul în care am început să joc, este faptul că totul pare nerealist, în genul desenelor animate.

Poate sună dur, dar dacă nu ştiam că acest cod rulează pe un Playstation 4 şi cineva îmi spunea că joc pe Playstation 3, probabil l-aş fi crezut. Cu toate acestea, meniurile arată bine dar, mai pot suferi modificări până se ajunge la codul final.

Trecând peste aspectele vizuale şi îndreptându-ne atenţia către gameplay, pot spune că m-am distrat deşi la început am fost extrem de frustrat. În acest stadiu în care se află jocul, sunt mai multe puncte negative decât pozitive dar, deşi am fost extrem de frustrat în prima zi de teste, am ajuns ca în a 3-a zi să mă distrez jucând.

Să dezvoltăm puţin. Probabil nu veţi fi surprinşi să aflaţi că portarii se comportă la fel de rău ca-n  Pro Evolution Soccer 2014. Mare parte dintre golurile ce le-am marcat, au fost datorate greşelilor flagrante ale celor dintre buturi.

Doar două echipe au fost prezente în acest cod, Bayern Munchen şi Juventus. Între buturile celor două echipe s-au aflat bineînţeles Buffon şi Neuer, doi portari peste medie, dar, ţinând cont de greşelile flagrante pe care aceştia le-au tot făcut, nu pot concluziona decât că portarii încă reprezintă o problemă, o problemă prezentă deja de câţiva ani în Pro Evolution Soccer.

În ceea ce priveşte fizica balonului, aceasta încă nu se ridică la nivelul celei din Fifa 2015, pasele sunt cam previzibile. Poţi anticipa traiectoria şi direcţia unei pase în 90% dintre cazuri. Este foarte puţină variaţie în modul în care se mişcă mingea când, ar trebui să fie total opus ţinând cont de zona în care atingi mingea şi cum o joci.

Şuturile sunt mult mai bune faţă de cele din Pro Evolution Soccer 2014. Acum chiar simţi că "loveşti" balonul. Cu toate acestea, cum am mai spus, mai multă variaţie în ceea ce priveşte modul în care se mişcă mingea, nu ar strica.

Timpul de răspuns este îmbunătăţit simţitor faţă de Pro Evolution Soccer 2014, acum poţi chiar MERGE pe teren.

Poate suna ciudat dar, cum am spus şi la început, în prima zi am fost pur şi simplu frustrat şi dezamăgit de joc, ajungând în a 3-a zi să prind gustul. Nu mă înţelegeţi greşit, lucrurile negative despre care am vorbit, erau prezente dar, uşor uşor a început să-mi placă şi să mă distrez jucând.

Voi fi sincer, mă aşteptam la un pas important înainte în ceea ce priveşte grafica şi gameplay-ul, ţinând cont de faptul ca vorbim de Next-Gen şi Playstation 4. La ora actuală, Pro Evolution Soccer 2015 pare o versiune îmbunătăţită şi mai arătoasă a Pro Evolution Soccer 2014. Recunosc, sunt dezamăgit de faptul că nu se simte acel Next-Gen mult trâmbiţat de Konami.

Nu pot decât să sper că cei de la KONAMI să ne aducă un cod final demn de #thepitchisours. Momentan, nu este decât un Motto de marketing."

Sursa: winningelevenblog.com

 

Urmăriți-ne și pe:

Taguri:
JohnnyUSA

"Doar două lucruri sunt infinite: universul şi prostia umană; iar de cea din urmă sunt foarte sigur." - Albert Einstein